O, voi, Nero, Caligula, împăraţi, regi şi regişori de mai antan, de mai ieri, dintotdeauna, aflaţi că pe pământul din ţara tuturor libertăţilor (dacă există viaţă şi după scurta trecere a boţului de lut însufleţit pe sub soare, trebuie să fi aflat că s-a fost ivit pre Pământ o lume nou-nouţă!) îngerii s-au statornicit la vedere printre muritori renunţând la aripile care, precum Albatrosul acelui poet, îi cam împiedică să meargă! Şi mai aflaţi că voi n-aţi fost decât nişte îngeraşi fâlfâind din aripioare ca puii de vrabie la primul zbor. Ei sunt experţi în căderi… Despre cei de acum („acum“ este eufemismul prin care definim zilele din anul 1985!) am aflat şi noi de la un scrib mergător prin infernul cel de toate zilele (Dante, ce-ai văzut tu ţine de poveştile Şeherezadei…), un deus ex machina care-şi scanează creaturile – Tony Kushner. Povestea scrisă de acesta se cheamă Îngeri în America şi a primit premiul Tony (şi l-o fi dat singur?) pentru cea mai bună piesă de teatru, în 1993. Cum, de la o vreme, lumina nu mai vine (doar) de la Răsărit, am prins a zări şi noi lumină, hăt, de peste mări şi zări, unde o femeie cât un munte ţine aprinsă torţa făgăduinţei de-a „Bine aţi venit acasă!“ pentru toţi fiii rătăcitori purtaţi de valurile – vânturile Măriei Sale Timpul, rătăcitori care mai speră că undeva trebuie să fie şi viţelul cel gras care-i aşteaptă gata pus la proţap. Şi „Îngerii“ fură traduşi şi la noi de Ioana Ieronim (strădanie, nu glumă, să adaptezi un limbaj „îngeresc“ cu inflexiuni idiş-ok-iste, dar şi cu „suavităţi“ anatomo-fiziologice care să întregească splendoarea unor portrete umane devastatoare!); Victor Publicitate Ion Frunză le arătă direcţia de scenă, Adriana Grand le făcu ceva straie ca să semene cât de cât a oameni, ba îi mai puse şi într-un decor, iar Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexand