Dacă în jumătatea de nord a continentului presiunea va continua să scadă, iar Depresiunea Islandeză se va tot extinde pe uscat, circulaţia intensă se menţine zonală.
Temperatura nu este foarte scăzută, în rest presiunea ridicată menţine brâul din nordul Mării Caspice, peste Europa Centrală până în Insulele Azore. Puţin mai cald va fi în sud-vest şi în sud-est. Numai că în bazinul central al Mării Mediterane se generează un ciclon. La noi, presiunea se menţine ridicată, situaţie în care în sudul ţării, noaptea şi dimineaţa, local se va produce ceaţă, persistentă în Lunca Dunării, posibil asociată cu burniţă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, mai mult senin la munte, iar ceaţa va fi prezentă izolat, pe văi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceaţă, iar cele minime, între -12 şi -2 grade.
Mâine
Temperaturile maxime cuprinse între -3 şi 8 grade şi minime, între -7 şi 2 grade vor caracteriza vremea normală pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales seara şi noaptea, vor cădea precipitaţii slabe, mixte în nordul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Vor fi condiţii de polei. Noaptea şi dimineaţa, îndeosebi în Câmpia Română, izolat se va produce ceaţă.
Poimâine
Cerul va fi temporar noros. Vor cădea precipitaţii slabe, de scurtă durată, sub formă de ploaie şi lapoviţă, local în nord şi în centru şi izolat în restul teritoriului, şi sub formă de ninsoare în zona de munte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va bate mai tare la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime, între -4 şi 4 grade.