Între anii 1990-1992, generalul Ion Costaş a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Prin decretul preşedintelui Mircea Snegur din 5 februarie 1992, generalul de divizie Ion Costaş este numit în funcţia de ministru al Apărării al Republicii Moldova, pe care a deţinut-o până în iulie 1992.

Domnule general, cum am ajuns în război sau cum a venit războiul peste noi?

La acea dată n-aveam armată, exita doar pe hârtie, noi nici astăzi nu o avem. Armata unui stat se crează în 20-25 de ani, cu un suport economic uriaş.

Şi au trecut 20 de ani...

Da, dar pentru asta statul trebuia să investiască cel puţin 3% din PIB, nu 0,3%, cum e acum. Armata trebuie să fie înzestrată cu tehnică modernă şi cu un efectiv de profesionişti. Este o structură complicată, un stat în stat. Ce avem nu ar rezista nici astăzi unui conflict similar. O divizie a Armatei a 14-a, de exemplu 59, dacă se porneşte spre Chişinău, trebuie să ridicăm mâinile.

Cum i-aţi adus acasă pe ofiţerii moldoveni împrăştiaţi prin toată Uniunea Sovietică?

Extrem de greu. I-am scris mareşalului Şapoşnikov, care a fost ministrul Apărării al CSI, de la puci până la crearea armatei ruseşti, în mai 1992. Am fost cândva subalternul lui şi, datorită acestei relaţii, ne-a permis să vedem în ce garnizoane se aflau ofiţerii moldoveni. L-am trimis pe colonelul Grigore Bubulici să cutreiere fosta URSS şi să-i convingă pe unii ofiţerii moldoveni să se întoarcă acasă.

Şi ce tehnică militară aveam?

O parte din armamentul şi muniţiile care se aflau pe teritoriul RSSM a rămas - brigada de artilerie grea de la Ungheni, câteva unităţi la Bălţi şi Chişinău. Aveam aruncătoare de mine antitanc, tunuri de calibru mare, câteva helicoptere, avioane de vânătoare.

Unii colegi de-ai dumneavoastră spun că a fost evacuată multă tehnică în Rusia, aşa au plecat tancurile de la unitatea de pe