Vântu, Broadhurst, Patriciu, Chelu, East Capital, Taher, Julius Baer, SocGen, Erste şi cel mai nou - Elliott. Aparent singurul lucru care leagă personajele de mai sus este piaţa de capital, mai specific bursa. Din punctul meu de vedere, legătura cea mai relevantă este succesul! Succesul - pur capitalist, eficient şi în majoritatea cazurilor destul de rapid. Uneori aceste succese au lăsat unele victime în urmă, care de cele mai multe ori nu s-au mai descurcat să răzbată prin hăţişul legislativ atât de încâlcit al pieţei de capital, bineînţeles marcat de ineficienţa cronică a regulatorului său.

În general, mulţi investitori, mici şi mari, au câştigat de pe urma personajelor de mai sus. Iubite de unii, hulite de majoritatea, sunt totuşi convins că plusul de valoare materială adus pieţei de personajele de mai sus rămâne de apreciat. Metodele prin care aceştia au acţionat sunt unele contestabile, dar nu acesta e scopul discuţiei noastre. Din păcate, un singur mare jucător din piaţă, şi anume statul, nu a avut niciodată de câştigat din piaţa de capital, dimpotrivă a făcut tot posibilul să o minimalizeze, demonstrând încă odată că reprezentanţii săi sunt atât de ineficienţi în administrarea patrimoniului românesc, încât chiar şi locul unde se pot face bani din piatră seacă - bursa - îşi închide porţile în faţa acestui monstru ineficient care este statul: de exemplu, ultimul simulacru de ofertă publică la SNP şi amânarea continuă a listărilor noi, promise de mai mult de un deceniu. Din fericire ceva se schimbă în bine! Cred cu tărie că odată cu întărirea investitorilor de tip "shareholder activist" şi odată cu apariţia unor porţi de penetrare a sistemului companiilor de stat de către aceştia se pun premisele în sfârşit a întăririi statului. De nevoie! Pentru a deveni mai specifici, dorim să discutăm despre cel mai nou şi exotic investitor de pe meleagurile noastre