Raportul Curţii de Conturi pentru 2010 radiografiază neregulile managementului asigurat de Angela Toncescu, cu un salariu lunar de 29.000 de euro pe lună, la Supravegherea Asigurărilor. Trasă pe dreapta, ea este azi vicepreşedinte la UNPR.
Timp de cinci ani (2006-2011), cât a fost la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a refuzat să-şi menţioneze salariul primit. ,,Adevărul" a arătat în exclusivitate, anul trecut, care era motivul: salariul era imens - 29.000 de euro pe lună.
După expirarea mandatului, anul trecut, Angela Toncescu (58 de ani) a încercat să rămână în cărţi pentru încă un mandat. Nu a reuşit, mai ales din cauza deficitului de imagine pe care şi l-a creat prin nerespectarea legii Agenţiei Naţionale de Integritate şi din cauza unor suspiciuni că ar favoriza anumiţi operatori de pe piaţa asigurărilor. A fost trasă pe dreapta şi propulsată pe funcţia de vice-preşedinte la UNPR.
La câteva luni de la încheierea mandatului său, Curtea de Conturi a prezentat în Raportul pentru anul 2010 rezultatele controlului la instituţia păstorită timp de cinci ani de Angela Toncescu. Concluzia: nu numai că Toncescu a luat o grămadă de bani, dar a creat şi haos în instituţie. Încercările reporterilor ,,Adevărul" de a o contacta pe Angela Toncescu, pentru ca aceasta să-şi exprime un punct de vedere legat de raportul Curţii de Conturi au rămas fără răspuns.
Manager sau vătaf?
Potrivit raportului Curţii de Conturi, în mandatul Angelei Toncescu, la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au fost ignorate atât Legea Contabilităţii, cât şi cea a achiziţiilor publice. ,,În urma auditului financiar asupra contului de execuţie a bugetului CSA, pe anul 2010, au fost constatate abateri de la legalitate privind: organizarea şi conducerea contabilităţii; organizarea controlului intern; inventarierea patrimoniului; d