Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Broker Cluj încearcă să se rupă de trecut, dar scheletele din dulap continuă să-şi pună amprenta pe rezultate

Publicat in Ziarul Financiar, marți 21 februarie 2012 ·

Conducerea firmei de intermediere Broker Cluj (BRK) spune că în prezent poartă negocieri cu un grup de investitori pentru vânzarea Remat Maramureş (REMM) şi atragerea unui partener la Facos Suceava, companii pe care le controlează, contrar legislaţiei în vigoare.

CNVM a emis săptămâna trecută o ordonanţă prin care obligă firma de brokeraj ca în termen de şase luni de zile să-şi reducă participaţiile în cele două companii pentru a se încadra în limita de 33% din capitalul celor două societăţi, în caz contrar urmând să fie sancţionată.

"Suntem în negocieri pentru Remat cu un grup de investitori şi cu un alt grup care doreşte să fie partener cu noi în Facos. Ne vom încadra în acea dispoziţie a CNVM", a declarat Grigore Chiş, directorul general al Broker Cluj.

Broker Cluj controlează 83% din capitalul producătorului de conserve Facos Suceava, firmă nelistată, participaţie care este evaluată în portofoliul societăţii la 14,3 mil. lei (3,3 mil. euro). Facos a avut în 2010 afaceri de 21 mil. lei (aproape 5 mil. euro) şi un profit net de 1 mil. lei. Compania are 160 de angajaţi.

Broker deţine şi 53,1% din acţiunile Remat Maramureş (REMM), firmă specializată în colectarea deşeurilor. Pachetul este evaluat în prezent pe bursă la aproape 4,1 mil. lei (0,9 mil. euro), iar Broker a mai avut o tentativă să-l vândă anul trecut. Remat a avut afaceri de 7,62 mil. lei şi un profit de 1,316 mil. lei, în 2010, cu 28 de angajaţi.

Participaţiile de control la acele două companii au fost achiziţionate în anul 2007, pe vremea când la conducerea societăţii se afla Petru Prunea. Prunea, care este fondatorul Broker, a primit în 2009 o interdicţie de la CNVM de a mai activa pe piaţa de capital ca urmare a unui scandal de fraudă la una dintre sucursalele Broker de la Deva şi a fost înlăturat de la conducerea firmei de brokeraj.

Frauda de la Deva ş

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 23 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 48 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°