Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Gherghel, despre înotul şi sportul românesc: "Dinozaurii sunt pe cale de dispariţie! Facem sport ca la 6/49"

Publicat in Pro Sport, marți 21 februarie 2012 ·

Ştefan Gherghel (33 de ani), unul dintre cei mai buni înotători români ai ultimului deceniu, pare întruchiparea curajului şi ambiţiei specifice marilor campioni români. E tipul de om direct, care spune lucrurilor pe nume, genul de sportiv care a reuşit să înoate împotriva curentului. Vicecampionul mondial a încercat marea cu degetul acum un deceniu plonjând în apele de peste Ocean, unde a învăţat şi s-a antrenat. A revenit mereu în matcă să concureze pentru România, dar valul tot în America l-a purtat. Acum, băimăreanul e profesor la University of Alabama, unde îi pregăteşte un viitor olimpic lui Alex Coci şi face reclamă României în SUA. De cei care sunt la timona corabiei sportului intern n-are însă cuvinte de laudă.

Ştefan Gherghel susţine că înotul şi sportul românesc sunt conduse de oameni cu concepţii învechite.

De ce ai plecat din România şi cum arată o zi obişnuită pentru tine în SUA?

Am plecat pentru că am avut nevoie de provocări noi şi aici mă refer la capacitatea mea de a studia într-o altă limbă, pentru că în înot, slavă Domnului, avem destule provocări. O zi obişnuită începe la ora 5:20 - trezirea, apoi la 6:00 e primul antrenament până la 8:15, apoi îmi iau eu doza de adrenalină pe zi cu un antrenament care se întinde până la 10:30. Până la prânz muncă la birou, o pauză de prânz, iar al doilea antrenament începe la 14:30 şi ne întindem o oră, o oră şi jumătate. Sunt multe concursuri, multe personalităţi diferite, care îti umplu timpul 24 de ore pe zi. Echipa facultăţii are 60 de sportivi.

Cum te-ai acomodat în SUA şi cum arată viaţa la University of Alabama?

A fost uşor să mă acomodez pentru că oamenii sunt foarte primitori şi apreciază valorile. Antrenez de şase ani aici şi îmi place foarte mult. Am învăţat şi învăţ în fiecare zi ceva nou, nici nu ai cum să nu înveţi cand de-alungul anilor ai cunoscut ş

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 3 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°