Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii FĂRĂ permis vor avea voie să circule pe drumuri. Vezi cum se va schimba legea siguranţei rutiere

Publicat in Antena 3, marți 21 februarie 2012 ·

Guvernul va interzice dispozitivele de detectare a aparatelor radar, va permite şoferilor să conducă vehicule şi fără permis, pe anumite drumuri, la ore speciale şi cu însoţitor, va creşte taxele pentru proprietarii de mai multe maşini şi va condiţiona permisul auto de învăţământul minim obligatoriu

Toate aceste măsuri au fost incluse în proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020.

Documentul relevă că Executivul va evalua posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale şi doar pe unele drumuri publice, anterior obţinerii pentru prima dată a permisului de conducere. Procedura va fi permisă după ce şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare şi va impune prezenţa unui însoţitor cu experienţă, care va răspunde juridic solidar cu şoferul pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul.

În paralel, va fi introdus şi "permisul provizoriu de conducere", premergător obţinerii permisului auto şi valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricţii pentru şofer.

Guvernul va interzice folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, ca măsură împotriva "agresivităţii rutiere", va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede, va reduce durata de valabilitate a permisului auto de la anumite vârste, va interzice accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale, şi va impune finalizarea învăţământului minim obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere.

Conform noii Legi a educaţiei, învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi pe cel gimnazial. Obligaţia de a frecventa învăţământul de 10 clase, la forma cu frecvenţă, încetează la vârsta de 18 ani.

În acelaşi timp va fi introdusă posibilitatea plăţii pe l

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 29 minute
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 12 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 9 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 9 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 13 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 7 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 8 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°