În Afganistan, peste 2000 de persoane au protestat după ce soldaţi americani au ars mai multe obiecte de cult, printre care şi exemplare din Coran. Protestul a avut loc în provincia Parwan, în faţa uneia dintre principalele baze americane din Afganistan. Un înalt oficial NATO a prezentat scuze. Incidentul se poate dovedi un dezastru, în contextul în care trupele NATO încearcă să stabilizeze ţara în vederea retragerii din 2014.
Elicoptere americane au tras rachete de semnalizare în încercarea de a dispersa mulţimea adunată în faţa bazei militare, relata un reporter Reuters prezent la faţa locului. Mulţimea s-a încins după ce purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei a anunţat, citând relatări ale muncitorilor locali, că mai multe exemplare ale Coranului au fost arse în baza aeriană Bagram, poziţionată la nord de capitala Kabul. „Muncitorii care ridică gunoiul au găsit rămăşiţe ale Coranului”, a declarat oficialul. Samuel Stan, despre incidentele de marţi din Afganistan:
Comandantul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din Afganistan, generalul american John Allen, a încercat să controleze reacţia publică: „Când am aflat de aceste acţiuni, am intervenit imediat şi le-am pus punct. Materialele recuperate vor fi gestionate cu grijă de autorităţile religioase corespunzătoare. […] Nu au fost, sub nici o formă, făcute cu intenţie”, a precizat generalul John Allen într-un comunicat şi într-un material video postat pe site-ul ISAF.
Baza Bagram este şi centru de detenţie pentru afganii reţinuţi de forţele americane. Închisoarea din Bagram reprezintă un punct sensibil pentru afgani din cauza relatărilor că prizonierii suspectaţi că sunt talibani sunt torturaţi. Preşedintele afgan Hamid Karzai a solicitat ca prizonierii să fie transferaţi forţelor de securitate afgane.
Pe de altă parte, nu e singurul incident cu