Bătălia electorală de pomină între cei care trăiesc bine şi cei care vor şi ei să trăiască la fel de bine este de-abia la începuturile ei, însă o trăsătură clară o particularizează deja. Este vorba de cinismul indolent cu care USL tratează electoratul. Conform sondajelor de opinie, USL poate câştiga alegerile fără să-şi dea cea mai mică strădanie şi comiţând erori politice cu nemiluita. Care sunt circumstanţele acestui paradox şi cum se reflectă el în evoluţiile viitoare?

În principiu, în an electoral clasa politică îşi dă oarece silinţă. Fiecare partid îşi elaborează o strategie, un program, un slogan, un tip de comunicare cu publicul etc. În plus, fiecare „combatant" încearcă să se impună atenţiei electoratului printr-o imagine bună: comportament politic şi civic adecvat, iniţiative politice şi sociale valoroase şi, nu în ultimul rând, un parcurs curat, fără erori. Prin aceste eforturi, clasa politică află o expresie pentru relaţia respectuoasă cu electoratul care, măcar o dată la patru ani, este băgat cât de cât în seamă, legitimitatea puterii depinzând de el, conform exerciţiului democratic.

În contextul actual din România, asistăm la vidarea de conţinut a democraţiei prin împingerea electoratului spre o poziţie cu totul marginală, insignifiantă, ridicolă. Nici măcar votul nu mai contează în a motiva clasa politică spre un „contract" normal cu electoratul. Alegerile libere înseamnă doar clasă politică, voturi, urne şi atât, cetăţeanul dispare din acest scenariu. Voturile sunt ale partidelor aşa, aprioric, ele pot fi pierdute cu voie sau din neatenţie, pot cădea din Vuittonul doamnei Udrea, de exemplu... Pur şi simplu. Cetăţeanul care prin votul său, o dată la patru ani, poate sancţiona puterea şi poate decide componenţa structurilor puterii pentru următorul mandat, cetăţeanul conştient care trebuie convins printr-o bună imagine, prin vorbe şi fa