Cele două poduri din Cişmigiu vor intra în reparaţii capitale. Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti de joi figurează două proiecte de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrări.
În ceea ce priveşte „Podul de Nuc”, care face legătura între Aleea Platanului şi Aleea Magnoliei, în Expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre se arată că „pentru asigurarea condiţiilor minime de siguranţă a circulaţiei pietonale sunt necesare lucrări de consolidare a grinzilor marginale care să integreze masca decorativă alcătuită astfel încât să nu permită prelingerea şi infiltrarea apei pe feţele laterale”. De asemenea, se impune repararea betoanelor degradate ale infrastructurii şi a elementelor decorative dislocate. Totodată, va fi refăcută hidroizolaţia şi îmbrăcămintea asfaltică pe toată lungimea podului. Accesul pietonal va fi întrerupt total pe durata execuţiei. Podul are o lăţime de 4,20 de metri şi o lungime de 11,30 de metri. Durata lucrărilor va fi de 8 luni. Valoarea investiţiei este de 1,29 milioane de lei.
În legătură cu „Podul Mare”, în documentaţia ataşată proiectului de hotărâre se arată că necesită „lucrări de consolidare care se vor realiza prin desfacerea straturilor căii, îndepărtarea umpluturii dintre timpane şi zidurile întoarse, realizarea de rosturi verticale, cămăşuirea cu beton armat, refacerea hidroizolaţiei, refacerea umpluturii şi a straturilor căii”. Podul are o lungime de 24,30 de metri şi o lăţime variabilă, cuprinsă între 4,09 şi 6,30 metri. Valoarea investiţiei este de 1,63 milioane de lei. Durata lucrărilor va fi tot de opt luni. Pe durata lucrărilor, accesul pe pod va fi oprit.
Cele două poduri au fost construite în 1930.