- Social - nr. 957 / 21 Februarie, 2012 Dupa reforma invatamantului din anul 1948, se vorbea si se actiona pentru educarea politehnica a tineretului scolar. A crescut numarul cercurilor cu caracter aplicativ din scoli, sub deviza legarii invatamantului de viata, de practica. Rand pe rand au aparut ateliere scolare la orase, dar si la sate, unde erau efective mai mari de elevi, iar numarul propunatorilor calificati a sporit cu fiecare an. Am lucrat in invatamant la mai multe scoli, dintre care doua, noi, cu efective de peste 1.200 de elevi, avand ateliere de lacatuserie, electrotehnica si de tamplarie. Cu sprijinul Inspectoratului Scolar, al parintilor si prin eforturi proprii, atelierele au ajuns sa fie dotate la nivelul prevazut de norme. Drept dovada, am ajuns sa gazduim numeroase schimburi de experienta pentru maistri instructori din municipiu. Atelierele de lacatuserie nu numai ca au raspuns unor nevoi imediate ale scolilor, care erau unitati noi, dar au avut si planuri de productie, pe care le-au realizat intotdeauna. Recent, la atatia ani de la pensionare, am trecut pe la atelier sa-mi rezolv o mica problema de lacatuserie. Si, culmea, atelierele nu-s! Bancurile de lucru, masinile, sculele au fost predate la fier vechi. Asa a fost ingropata truda unor oameni care au ostenit pentru dezvoltarea invatamantului romanesc. Multi dintre fostii nostri elevi au ajuns ingineri, maistri, muncitori de inalta calificare, dupa ce, in modestele ateliere, au fost initiati in anumite profesiuni. Judece fiecare cum vrea, dar eu cred ca cei ce au gandit desfiintarea atelierelor scolare au fost rupti de realitate, ori au executat porunci venite din cer. VASILE CRISTUREANU - Social - nr. 957 / 21 Februarie, 2012 Dupa reforma invatamantului din anul 1948, se vorbea si se actiona pentru educarea politehnica a tineretului scolar. A crescut numarul cercurilor cu caracter aplicati