Nu suntem japonezi. Nu suntem nemţi. Ne-a ferit cerul de aşa grozăvii. Noi suntem nu fatalişti activi, ca oamenii ăia tăcuţi, muncitori şi demni care deja au curăţat urmele apocalipsei din martie 2011. Noi suntem fatalişti şi-atât. Dar pe-un picior de plai etc. Unde apa trece, pietrele rămân, unde capul plecat ş.a.m.d. Unde iarna grea a dus la o întrecere grozavă în jelanii, unele chiar cu talent mare, pe tema nămeţilor care au acoperit satele sărace ale ţării, cu oamenii lor însinguraţi cu tot.

Avându-l ca strămoş pe celebrul cioban cu oaia, ne e mai uşor să jelim decât să căutăm urma a vreo 7,5 milioane de euro evaporaţi, ca la noi, şi care ar fi trebuit să pună la dispoziţia României, încă din vara lui 2009, un sistem informaţional integrat care să conecteze toate centrele operaţionale pentru situaţii de urgenţă. Inclusiv valul de ninsori şi ger care s-a năpustit peste noi, ducând la zeci de vieţi pierdute, localităţi izolate, drumuri blocate. Până să integrăm noi sistemul prin care să nu mai furăm şi oul de sub cloşcă, mă înclin în faţa răzvrătitului Marian Cojocaru, care şi-a suspendat fatalismul mioritic, s-a suit în paramotor şi a zburat în ajutorul sinistraţilor dintr-un sat buzoian.

„Suntem un grup de prieteni, amatori de off-road, am zis că mergem, s-a luat legătura cu un senator de Buzău care e acolo în zonă şi care i-a ajutat pe oamenii de acolo. N-am avut nicio pretenţie, mie nu-mi trebuie nimic, am zis doar să-i ajut pe oamenii aceia. Ei au strâns ajutoarele, eu am venit cu paramotorul şi am zburat cu el. Am făcut vreo cinci zboruri în două zile, le-am aruncat oamenilor vreo 650 de kilograme de alimente şi medicamente. Erade-a dreptul impresionant. Eu aruncam pachetele, ei se duceau şi le recuperau, se închinau şi îmi făceau cu mâna. Când am terminat misiunea asta, am simţit că am făcut un lucru bun“, spune simplu acest poliţist din Gi