De ani buni un concept modern, vizând în prin­ci­pal domeniul terapeuticii, cu posibilă şi necesară ex­tensie – ca principiu – în întreaga medicină, me­dicina bazată pe dovezi ar fi trebuit, dacă nu să eli­mine, cel puţin să marginalizeze unele concepte, filo­so­fii, practici care nu fac dovada unui fundament ştiin­ţi­fic şi care totuşi par să câştige teren, să adune adepţi. În rândurile următoare mă voi opri la detoxifiere. Câtă vreme acest proces a fost invocat de persoane fără pregătire medicală – nutriţionişti autodeclaraţi, educatori de ocazie, jurnalişti de rubrici (altfel bine intenţionaţi), alte persoane prezentate în presă ca „specialistul nostru“ – a putut fi, în opinia personală, ignorat; când este preluat şi de unii medici, mai ales din domeniul nutriţiei, dar şi de alţi specialişti cu pregătire ştiinţifică, lucrurile se cer a fi puse la punct. Ce se pretinde a fi detoxifierea? Un proces fiziologic de eliminare a toxinelor, căruia este firesc să i se descrie mecanismele, să fie definit. Dar, dincolo de acest termen, nu ni se spune nimic, niciodată. De la fiziologie ştim că epuratorii natura Publicitate li ai organismului sunt aparatul urinar, cel digestiv, plămânii şi pielea; mai ştim cu precizie ce se elimină specific pe aceste căi, ca şi mecanismele. De fapt, ceea ce se elimină nici nu sunt propriu-zis toxine (substanţe nocive cu acţiune toxică produse de bacterii, paraziţi şi unele ciuperci – DEX), ci produse – deşeuri rezultate din metabolism, de care organismul se degajă prin mecanisme biologice perfecţionate de-a lungul evoluţiei filogenetice. S-ar putea explica faptul că este o formulare figurată (caz în care ar fi necesară punerea ghilimelelor), numai că cei ce invocă exasperant „detoxifierea“ (în majoritatea cazurilor spre a-şi promova produsele) o fac cu un aer doct, ca şi cum s-ar baza pe studii ştiinţifice, despre care niciodată