Exprimata in absenta liderului PSD, Victor Ponta, pe cand acesta se afla in Statele Unite, pozitia lui Adrian Nastase si Ion Iliescu referitoare la semnarea tratatului fiscal se rezuma la: mai vedem, mai asteptam. Cam asta spuneau Dinu Patriciu si Ion Tiriac in anul premergator aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. De ce atata graba, se intrebau mogulii. Romania nu va face fata rigorilor UE, vom sucomba. Acesta este si argumentul celor care nu vad cu ochi buni semnarea tratatului fiscal la 1 martie. Romania nu va face fata competitivitatii din zona euro. Uitati-va la greci. Daca semnam, patim ca ei! Ce se ascunde, de fapt, in spatele acestor ezitari si ambiguitati?
De remarcat ca liderii PSD evita sa-si asume un NU hotarat. Prefera clasicul limbaj dublu. Se declara de acord "in principiu" cu rigoarea fiscala, dar invoca varii motive (juridice, economice, de tactica politica) pentru a submina importanta semnarii tratatului la 1 martie. Acest moment istoric cu semnificatii majore are valoare de turnesol politic in politica interna, la fel ca aderarea in urma cu cinci ani. Fiind vorba de o optiune cu consecinte pe termen lung, pozitionarile fata de semnarea tratatului au maxima relevanta. Oricat de alambicat sau nuantat ar fi exprimate, declaratiile politicienilor se reduc, de fapt, la doua abordari: pro sau contra Tratat, pro sau contra UE.
Nu te poti declara in favoarea noilor principii fiscale refuzand in acelasi timp semnarea protocolului referitor la ratificarea tratatului. Nu poti spune ca-ti doresti reguli stricte in plan economic, dar te opui indroducerii lor in Constitutie invocand zeci de pesudo-arugumente juridice. Or, exact asa procedeaza liderii PSD. Sa se revizuiasca primim, dar sa nu se schimbe nimic! Ca tot suntem in anul Caragiale.
Tema riscurilor economice generate de controlul strict al deficitelor poate fi dis
