De Morgen, Bruxelles: Principala problemă a grecilor nu sunt banii, ci un sistem clientelar în care nimeni nu trebuie să dea socoteli, analizează un jurnalist grec.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi Poate că v-aţi săturat de criza grecească, şi de altfel este cazul politicienilor cu greutate în Europa. Credeţi probabil că problemele Greciei sunt de natură financiară: o lipsă de competitivitate, o datorie şi un deficit uriaşe, un sector public contra-productiv. Aveţi dreptate, dar toate acestea nu sunt decât partea vizibilă a aisbergului.
Inima problemei este mai ales anarhia şi proasta funcţionare a justiţiei, şi apoi existenţa unui sistem clientelist bazat pe favoruri politice, schimburi de servicii, corupţie, precum şi o birocraţie monstruoasă care îşi serveşte doar propriile interese, zdrobeşte spiritul antreprenorial şi pune la grea încercare populaţia elenă. Această stare de fapt frânează îmbunătăţirile în domeniul financiar.
De la începutul crizei greceşti, era clar că politică elenă va continua să lupte pentru a menţine acest sistem clientelar, ai cărui beneficiari aparţin sectorului public, sindicatelor, şi mai ales sectorului privat finanţat de către stat. În Grecia, contractul social în vigoare deja de 35 de ani (sau poate chiar de mai demult), se bazează pe principiul conform căruia cetăţeanul votează pentru un anumit partid în schimbul unui loc de muncă în sectorul public (pentru peştii mici), sau în schimbul unui contract de achiziţie publică de o valoare exagerat de mare (pentru peştii cei mari).
În Grecia domneşte anarhia
În sistemul care domneşte în Grecia, politicienii nu trebuie să dea niciodată socoteli şi justiţia nu are nicio putere. Constituţia greacă (ţinută în braţe de ambele mari partide politice, cu neruşinare şi lăcomie), limitează considerabil posibilitatea de a lu