Eliminarea deficitului cronic de personal din sistemul sanitar românesc trebuie să constituie unul din obiectivele noii legi

În elanul aplicării măsurilor de desfiinţare a spitalelor şi de blocare a angajărilor în Sănătate dictate de F. M. I. guvernanţii au uitat ceea ce constatase un raportul prezidenţial încă din 2008: deficitul de personal din sistemul sanitar. Cu menţiunea că din 2008 şi până astăzi deficitul s-a acutizat, asemenea stării de sănătate a populaţiei.

Deficitul de personal actual ascunde lipsa resurselor financiare necesare, pe seama salariaţilor făcându-se „mari economii” la buget, efectele unor astfel de economii întorcându-se împotriva pacienţilor. Pacienţii şi salariaţii sunt marii perdanţi ai acestui sistem.

Guvernanţii de astăzi şi cei de mâine trebuie să înţeleagă că serviciile medicale sunt asigurate de către personalul din sistem, cantitatea şi calitatea acestora fiind direct proporţională în cu numărul de profesionişti existenţi şi în al doilea rând cu nivelul de recompensă al acestora.

Pe fondul unui deficit cronic de personal în sănătate singurele măsuri luate au fost cele de disponibilizări şi blocări de posturi. Lipsa de personal face ca salariaţii rămaşi să fie ameninţaţi continuu de riscul sindromului epuizării complete (burn-out), care are un caracter endemic în sistemul sanitar.

Măsura deblocării unor posturi anunţată de noul Guvern este insuficientă raportat la amploarea deficitului, fiind necesară o modificare structurală a întregului sistem, ce ar putea fi întreprinsă prin noua lege.

Este evidentă la ora actuală lipsa investiţiilor strategice în resursa umană, situaţie care trebuie remediată de în cadrul proiectului de lege. Motiv pentru care legea trebuie să aibă un capitol special dedicat personalului din sistem, în cadrul căruia să se stipuleze, printre altele, respectarea unor normat