Francesco Schettino, căpitanul din vina căruia nava Costa Concordia a naufragiat, este bănuit că a consumat cocaină. Pe exteriorul firele de păr luate ca probă biologică, anchetatorii au găsit urme de cocaină. Rezultatele au fost făcute publice weekendul trecut. Sursa: REUTERS
Avocaţii supravieţuitorilor cer noi teste antidrog pentru a stabili, cu certitudine, dacă Francesco Schettino a consumat cocaină.
Ultimele teste au indicat faptul că pe suprafaţa firelor, cât şi în plicul în care au fost recoltate pentru a fi duse la analiză, s-au descoperit urme de cocaină. În laborator, însă, nici testul de urină, nici cel realizat pe proba capitară, nu au indicat consumul de droguri, scrie huffingtonpost.co.uk.
Reprezentanţii organizaţiei Codacons, care reprezintă o parte dintre supravieţuitorii de pe Concordia, au precizat că situaţia este "mai mult decât ciudată". Aceştia au solicitat noi teste, în ideea de a stabili dacă probele iniţiale au fost contaminate.
De regulă, testele de urină şi pe firele de păr pot confirma dacă o persoană a consumat cocaină. În acest caz, însă, întrucât cocaina a fost găsită doar pe suprafaţa firelor, sunt două ipoteze:
1. Probele au fost contaminate
2. Francesco Schettino s-a aflat în preajma drogurilor, fără a le fi consumat.
Vineri 13, zi cu ghinion pentru turiştii de pe Concordia
În cea de-a doua zi de vineri din acest an, pe 13 ianuarie, căpitanul de pe Costa Concordia, Francesco Schettino, a adus nava prea aproape de mal, situaţie care a condus la naufragiul acesteia. În urma incidentului, 17 persoane au murit, iar alte 4.200 au trecut prin cel mai înspăimântător moment din viaţa lor. Incidentul s-a produs la câţiva metri de malul insulei italiene Giglio.
Scandalul a continuat după ce s-a descoperit faptul că Francesco Schettino a încălcat regulamentul şi a fost p