Bunurile interzise nu au mai ajuns la puşcăriaşi pentru că au fost descoperite de angajaţii Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, la intrarea în unitate
A încercat să introducă obiecte interzise în penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Şoferul unei maşini, care aproviziona închisoarea cu pâine, a ascuns în autoutilitară trei telefoane mobile, încărcătoare şi două sticle cu alcool.
Bărbatul, de 42 de ani, a ambalat în pungi de platic lipite cu scoch bunurile şi le-a ascuns sub cutia cu lanţuri pentru iarnă. Bunurile interzise au fost descoperite la un control de rutină. Poliţia a fost sesizată şi acum el este cercetat în stare de libertate.
„Obiectele erau disimulateîn puncgi de plastic, ascunse într-un loc din partea din spate a autodubei. Riscă o pedeapsă până la doi ani de închisoare”, a declarat Andrei Oţel, purtător de cuvânt la penitenciarul Drobeta Turnu Severin
Şoferul a declarat oamenilor legii că a fost sunat, în ultimele zile, de un bărbat din muncipiu, care i-a dat aceste obiecte, aveau să ajungă la un deţinut.
Poliţiştii cercetează împrejurările în care au fost introduse bunurile şi vor să stabilească dacă bărbatul face parte dintr-o reţea, care se ocupă cu introducerea telefoanelor în penitenciar, sau a fost plătit de rudele deţinutului.