Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosar penal pentru pandurul Nistor

Publicat in Impact in Gorj, marți 21 februarie 2012 ·

Nistor, la volan fără permis

Jucătorul pandurilor, Dan Nistor a comis-o rău de tot. Astfel, jucătorul a dat dovadă de inconştienţă şi s-a urcat la volanul unei maşini Audi A5 şi a plecat la drum deşi nu avea permis de conducere. Astfel, în comuna sa, Rucăr al cărei şi Cetăţean de Onoare este, pandurul a fost oprit în trafic de poliţiştii de la rutieră care au constatat că jucătorul nu posedă permis de conducere. În aceste condiţii, lui Dan Nistor i s-a întocmit dosar penal, şi conform legii riscă închisoare de la unul la cinci ani pentru că a condus un autovehicul pe drumuri publice fără a poseda permis de conducere. Până una alta, jucătorul a plecat ieri alături de restul echipei în cantonamentul din Antalya.

Grig continuă să avertizeze: „Poate nu vom mai avea aceeaşi forţă ca în tur”

Lucrurile nu merg prea bine la Pandurii. Gorjenii l-au pierdut pe atacantul Deividas Matulevicius, care a semnat cu o echipă din Polonia, după ce s-a antrenat o lună sub comanda lui Petre Grigoraş. Asta se adaugă veşnicele probleme din lot, în special accidentări, dar şi plecări neaşteptate. În concluzie, la Pandurii lucrurile nu sunt dătătoare de speranţe, aşa că Grig avertizează că returul ar putea să fie mai slab decât turul. Nici evoluţia din amicale nu este una care să dea speranţe, iar grijile lui Grig sunt mari în special datorită faptului că echipa s-a subţiat valoric. „Acum eu îmi fac alte griji, nu legate de joc, ci de golurile lăsate de echipă. Nu mi mai aduce nimeni înapoi pe cei accidentaţi şi pe ceilalţi pierduţi, pe Stromajer, Chiricheş şi pe alţii. De aceea mă simt nevoit să avertizez încă o dată: lumea trebuie să realizeze că eu spun adevărul cu tristeţe, nu doar să mă aflu în treabă atunci când mă gândesc că ne va fi mult mai greu în retur. Este o realitate, campionatul durează 34 de etape, iar acolo se trage linie. Păcat că nu pot face bilanţul du

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 48 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon vizitează mormântul Papei Francisc şi un sanctuar dedicat Fecioarei Maria în prima sa călătorie în afara Vaticanului

News.ro acum 20 minute
Papa Leon al XIV-lea a făcut sâmbătă prima sa deplasare în afara Vaticanului, îndreptându-se la aproximativ o oră de mers cu maşina la est de Roma pentru a vizita un sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria şi oprindu-se pe drumul de întoarcere pent

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°