„Tu ce-ai face dac-ai fi pentru o zi preşedinte?" Trimiteţi răspunsul la această întrebare la numărul de telefon „bla, bla, bla", TVA inclus, şi aveţi posibilitatea să câştigaţi o ţară nou-nouţă, cu nepotismul naţional ataşat, fără memorie şi fără deziderate. Sau, treacă de la noi, super ofertă!, cu niscaiva deziderate pe termen scurt şi foarte scurt.
Nu trimit niciodată mesaje de genul acesta. Nu particip la concursuri tâmpite la radio şi la TV, iar pe Facebook nu ştiu să fi susţinut vreo cauză. Nu pentru că n-aş avea una, ci fiindcă eu cred că, în felul acesta, aş duce-o, într-o oarecare măsură, în derizoriu. Dincolo de absurd însă, dincolo de concursuri care sfidează şi cel mai modest coeficient de inteligenţă, mi-ar plăcea totuşi să susţin un om care-ar putea fi preşedinte. Un om care să nu fie marcat de cangrena morală. Un om care să nu vină la pachet cu gaşca, cu „băieţii deştepţi" din... să spunem, Energie. Sau Agricultură. Un om care să nu fie inconsistent ca o păpuşă de cârpă ghidată din spate de vreun păpuşar-şef, demiurgul făcutelor şi nefăcutelor, văzutelor şi nevăzutelor. Un om-dirijor care întrerupe spectacolul mediocrităţii supreme, pentru că nu e dispus să facă orice compromis pentru a-şi proteja funcţia.
Recunosc, am păstrat, pe undeva, un soi de idealism nepotrivit. Încă mai cred că amprenta zilelor ăstora nu e definitivă, inexorabilă. Că timpul unui Ion Iliescu, al unui Viorel Hrebenciuc, al unui Dan Voiculescu şi-al unui Ioan Oltean va trece. Că masele care, vorba lui Neagu Djuvara, „e proaste", n-or să mai fie exaltate în faţa unor discursuri gonflabile. Că oamenii din paie şi liderii de carton se vor demoda şi vor rămâne blocaţi într-un cufăr cu naftalină pe care n-am să-l deschid vreodată.
Se spune despre premierul Mihai Răzvan Ungureanu că ar fi prezidenţiabilul. Că ar fi dorit de oameni din PDL. C-ar fi omul lui Băsescu. Omu
