Vocea Poporului, de cele mai multe ori tăcută în noianul de griji de zi cu zi, cuprinde în ea momente de bucurie, de sărbătoare, dar şi mai multe suspine, dureri înăbuşite, şi ajunge, în situaţii cu totul disperate, să se înalţe puternică, hotărâtă să nu mai accepte o nedreptate strigătoare la cer, şi în aceste rare momente, este de nestăvilit.

În astfel de momente, societatea, ce exprimă în esenţă vocea poporului, nu mai poate fi înşelată de intrigi ţesute mai străveziu sau mai ascuns, nu poate fi oprită de intemperii, de ameninţări şi represiuni ale unei puteri tiranice. În astfel de momente istorice, când „nu se mai poate”, se produc schimbări profunde în viaţa unei naţiuni, pentru că acele cauze ce le-au determinat sunt profunde şi consecinţele grave în societate au ajuns până la insuportabil.

Abateri de la legi scrise şi nescrise s-au petrecut şi se petrec punctual în orice societate, indiferent de forma de organizare statală, de regimul politic. Însă nici pe departe nu trebuie să constituie regula, legile trebuie respectate, de la cel mai simplu om, fără o instrucţie specială, şi până la cel ce ocupă la un moment dat poziţia cea mai înaltă în stat. Când, dimpotrivă, aroganţa unui guvern şi abaterea de la principii depăşesc limitele pe care le pot accepta cei mai mulţi dintre oamenii dintr-o ţară, nemulţumirea se amplifică şi protestele individuale se unesc într-o voce colectivă puternică, cu zeci de nuanţe ce reflectă multele nedreptăţi pe care le resimt diverse categorii profesionale, sociale etc.

Aşa s-a întâmplat în multe cazuri menţionate de istoria mai îndepărtată sau mai apropiată, aşa se întâmplă şi acum în România, când Vocea Poporului se face din nou auzită în Piaţa Universităţii din Bucureşti, dar şi în peste 60 de localităţi din ţară. Mai puţini sau mai mulţi oameni nemulţumiţi îşi împărtăşesc unii altora necazurile şi toţi împr