Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi Messi a ţinut să-l ajute pe Neşu

Publicat in Adevarul, marți 21 februarie 2012 ·

Pentru fostul fotbalist, tricoul primit de la starul Barcelonei a fost cea mai de preţ donaţie făcută la gala de luni seară de la Utrecht, motiv pentru care nu l-a scos la licitaţie.

Banii n-aduc fericirea pentru Mihăiţă Neşu, nici măcar atunci când strânge fonduri pentru fundaţia sa. „Pe ăsta nu-l vând, îl ţin pentru mine, e un cadou special", a declarat „Bişonul" după ce reprezentanţii Qatar Foundation, sponsorul Barcelonei, au adus la „Gala Neşu" un tricou al argentinianului cu autograful celui mai bun fotbalist din lume.

Românul a fost atât de impresionat încât a uitat de scopul principal al evenimentului, colectarea de bani, preferând să păstreze o amintire personală cu Messi. În schimb, la licitaţie a fost scos inclusiv echipamentul de joc cu care Mihăiţă Neşu a evoluat în ultimul său meci pentru FC Utrecht, în urmă cu aproape nouă luni.

Într-o atmosferă de sărbătoare, au mai fost vândute două scutere personalizate cu numele Fundaţiei „Mihăiţă Neşu", tricouri ale mai multor echipe de fotbal olandeze, precum şi carduri VIP la meciurile lui Utrecht.

S-au strâns 80.000 de euro

„Fiecare cent contează, pentru că suntem la început", a remarcat pe parcursul galei Mihai. Luând în calcul şi contribuţiile invitaţilor (o masă de 10 persoane a fost închiriată cu 2.900 de euro), s-au strâns 58.000 de euro. La aceştia, staff-ul tehnic şi jucătorii lui FC Utrecht au mai făcut o chetă de 12.000 de euro, ducând totalul încasărilor de luni la 70.000 de euro. Cu o zi înainte, alţi 10.000 de euro luaseră drumul fundaţiei de ajutorare a copiilor cu handicap fizic.

Vrea să-l depăşească pe Cruyff

Pe lângă ţelul caritabil, „Gala Mihai Neşu" a fost un spectacol de sunet şi lumină, cu peste 200 de invitaţi în ţinute care mai de care mai elegante. Intrarea s-a făcut în stilul marilor evenimente de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 41 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 52 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 27 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 49 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°