Constantin Dumitriu a făcut o propunere în vederea viitoarelor alegeri locale: contract cu brăilenii. Dacă termenii contractului nu sunt respectaţi, demisia din funcţii. Ideea e bună, dar intenţia reală n-o cunoaştem. De asemenea, contractul intră "în vigoare" după alegeri. Vorbim de o idee generoasă cu posibilităţi de aplicare zgârcite.
Din această perspectivă - a "posibilului" - mai toţi politicienii sunt reticenţi. Din mai multe puncte de vedere: unii critică pentru că nu sunt ei iniţiatorii; alţii sunt adversari ai lui Dumitriu; pe alţii îi bufneşte râsul.
Eu propun un contract care să-şi găsească finalitatea înainte de alegeri. Contractul trebuie să conţină patru mari principii, din care să rezulte câte altele mai doriţi. 1. candidaţii de la CJ şi primărie, precum şi voinicii de pe listele de consilieri municipali şi judeţeni să nu fi fost implicaţi în politica jegoasă comunistă; 2. candidaţii să renunţe la afaceri, adică: ori politică, ori afaceri; 3. candidaţii să nu fie implicaţi în dosare de corupţie şi nici măcar suspectaţi de clientelism; 4. candidaţii să fi performat în ceva care să nu depindă de numiri politice sau, altfel spus, să fi demonstrat că sunt capabili să facă ceva cu mintea şi mâinile lor. Dacă punctele nu sunt atinse în contract, nu-i mai votaţi pe voinici.
Pam, pam! Despre ce Dumnezeu vorbim noi aici? Păi, "candidaţii" noştri obşteşti sunt toţi, într-un fel sau altul, pe alăturea de cel puţin unul dintre principiile de mai sus. Mai mult, mulţi dintre ei nu sunt nici atât, "candidaţi". Sunt doar cu intenţia. Câteva exemple... Balcan, la primărie! Vai! Mă îndoiesc de vreun succes... Cibu, la primărie! La fel ca şi Balcan, cu precizarea că, şi primar în funcţie fiind, n-a reuşit să mai câştige un nou mandat. Dumitriu, la CJ! Problematic - are adversari în chiar partidul pe care-l conduce, iar o anumită aripă fid