Dacă vrei să vezi cât de mult s-a schimbat România în ultimul secol, trebuie să asculţi amintirile unui om care are mai mult de 100 de ani. Vei avea cu siguranţă o mare surpriză. România a evoluat. Aşa se spune de multe ori, în manualele de istorie sau de economie. Războaie, revoluţii, regimuri politice de toate culorile au trecut peste ţara asta de un secol încoace. Am evoluat? Un om care trăieşte de 106 ani, în satul Lichitişeni din judeţul Bacău, ne arată, prin destinul său, cum a evoluat sau cum a stagnat România în ultimii 100 de ani. Vă daţi seama că Ilie Costandache avea zece ani când România a intrat în primul război mondial, în 1916? Şi că avea 12 ani când s-a făcut Marea Unire, în 1918. Avea 33 de ani când a început al doilea război mondial, în 1939. Avea 41 de ani când Regele Mihai a fost obligat să abdice, în 1947, şi 83 de ani când a căzut comunismul. Şi iată-l azi pe Ilie Costandache în faţa noastră, la 106 ani.
„Tradiţia" mersului pe jos spre şcoală
Când îl auzi povestind, mai întâi întâmplări din copilăria lui, zici că şi azi, după 100 de ani, la fel se întâmplă. Ilie s-a născut aici, în Lichitişeni. Ştie exact data - 4 februarie 1906. Nu era şcoală în sat, în acele timpuri îndepărtate. Aşa că trebuia să meargă în alt sat, în Banca, la casa învăţătorului Ion Cârlan. Nu erau şcoli nici în celelalte sate, cele din apropiere de Lichitişeni. Învăţătorul îi primea pe copii în casa lui. Acolo era şcoala. Veneau copii şi din alte sate, pe jos, de la Calapodeşti, din Ruget, din Gheonoaia. Aşa mergeau, iarnă sau vară, pe jos, de acasă până la şcoala învăţătorului Ion Cârlan. „Cinci ani am mers aşa, pe jos, la şcoală", îşi aminteşte azi Ilie Costandache. Fostul şcolar, azi omul de 106 ani. Stă şi se gândeşte. A trecut un secol de atunci, de când mergea el la şcoală, pe jos. Şi vede azi copii, în toată ţara, care pleacă din satele lor
