Beneficiarii Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane nu se arată surprinşi de decizia Bruxelles-ului de a întrerupe plăţile.
Directorul executiv al Centrului de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale CENTRAS, Viorel Micescu, aminteşte la RFI că beneficiarii au semnalat sistematic probleme legate de acest program, dar fără succes.
Printr-o decizie fără precedent a Comisiei Europene, se propune ca Ungariei să-i fie suspendate fondurile europene începând cu 2013. Aceasta este o incitare la reducerea deficitului public şi nu o pedeapsă, subliniază executivul european.
Oficiali americani au declarat că exemplarele de Coran arse la baza militară din Bagram, în Afganistan, au fost retrase deoarece deţinuţii le utilizau pentru a comunica între ei.
Iranul a refuzat inspecția Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la un presupus sit nuclear. Agenţia regretă faptul că nu se ajunge la un acord cu Iranul privind continuarea discuţiilor asupra programului nuclear controversat al republicii islamice. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel
Beneficiarii Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane nu se arată surprinşi de decizia Bruxelles-ului de a întrerupe plăţile.
Directorul executiv al Centrului de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale CENTRAS, Viorel Micescu, aminteşte la RFI că beneficiarii au semnalat sistematic probleme legate de acest program, dar fără succes.
Printr-o decizie fără precedent a Comisiei Europene, se propune ca Ungariei să-i fie suspendate fondurile europene începând cu 2013. Aceasta este o incitare la reducerea deficitului public şi nu o pedeapsă, subliniază executivul european.
Oficiali americani au declarat că exemplarele de Coran arse la baza militară din Bagram, în Afganistan, au fost retrase deoarece deţinuţii le utilizau pentru a comunica într