Săptămâna trecută ne-a pedepsit prin repetenţie europeană. Am contabilizat, în fotbal şi în handbal, două înfrângeri pe teren propriu numai bune să ne depoziteze în realitatea tristă cu care ne petrecem. Steaua a capotat joi, pe Naţional Arena, în faţa olandezilor de la Twente. Trei zile mai târziu, la Rm. Vâlcea, fetele de la Oltchim au fost îngenuncheate de Buducnost Podgorica. Dar fiecare înfrângere, dincolo de definiţia din dicţionar, are discursul său.
Handbalistele de la Oltchim acontează în continuare, cu şanse mari, posibilitatea de a se califica în semifinalele Ligii Campionilor europeni. Afirmaţia nu este susţinută doar de cele două victorii pe care vâlcencele le-au obţinut până acum, cu Krim şi Metz. Nici valoarea de fapt a echipei nu forţează singular pariul calificării. Foarte importantă mi se pare citirea corectă a cauzelor care au generat înfrângerea de duminică seară şi concluziile impuse de această lectură. Or, din acest punct de vedere, am mare încredere în antrenorul Radu Voina şi în colaboratorii săi. Sunt convins că aceştia vor avea înţelepciunea necesară gestionării cuviincioase a momentului dificil creat de eşec. Un semn al drumului bine ales a fost dat. Deşi prestaţiile unor vâlcence au fost lamentabile, deşi au fost jucătoare care ar fi meritat să fie afişate la zidul ruşinii, nu s-a apelat la varianta ţapilor ispăşitori. Radu Voina s-a aşezat în fruntea listei comune a vinovaţilor, şi din această poziţie şi-a asumat angajamentul revanşei. Astfel, coeziunea de grup nu va avea fisuri, şi Oltchimul va putea aborda cu şansă cele trei meciuri pe care le mai are de jucat în grupele Ligii Campionilor.
Fotbalul, deşi consumă resurse financiare superioare celor destinate handbalului, frecventează gâfâit competiţii europene de mâna a doua şi este persecutat de o mediocritate perfectă. Steaua a încercat cu disperare să stea pe picioar
