Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,35% (pe indicele BET-C), susţinută de evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP), rupându-se de evoluţiile burselor europene care au scăzut ieri după noul acord de salvare a Greciei.
Lichiditatea Bursei a fost asigurată în principal de opt tranzacţii negociate cu 0,49% din acţiunile Fondului Proprietatea şi un deal cu 0,16% din titlurile BRD. Aceste tranzacţii au însumat 48,5 milioane de lei (11,1 milioane de euro) şi au acoperit 70% din rulajul pieţei, de 70,5 milioane de lei (16,2 milioane de euro).
"Părerea mea este că aceste deal-uri sunt realizate de investitori străini instituţionali, aceştia fiind cel puţin pe partea de cumpărare. Exceptând deal-urile, piaţa este apatică tocmai din cauza lipsei de diversitate a acţiunilor listate, astfel că cea mai mare parte a tranzacţiilor zilnice se realizează pe sectorul financiar, respectiv cu acţiunile Fondului Proprietatea, ale SIF-urilor şi ale băncilor", a declarat directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.
Pe piaţa principală, acţiunile FP au crescut cu 0,38%, la 0,534 lei, iar titlurile BRD au stagnat la 11 lei. Acţiunile FP au rămas cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de 5,6 mil. lei, iar titlurile BRD au înregistrat un rulaj de doar 98.000 de lei.
Cu o zi înainte de publicarea rezultatelor financiare înregistrate anul trecut, acţiunile OMV Petrom au urcat cu 2,63%, la 0,39 lei, după ce luni au urcat cu 4,4%. Operaţiunile cu aceste titluri au însumat 1,5 milioane de lei.
La închiderea şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,42% peste ziua precedentă.
Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Propriet