Astăzi de la ora 12.00, CF Brăila şi Dunărea Galaţi s-au întâlnit într-o partidă amicală pe stadionul Chimia şi, la fel ca şi în disputa de săptămâna trecută de la Galaţi, jocul s-a încheiat la egalitate, 1-1.
De fapt şi scenariul a fost ca în amicalul din oraşul vecin, cu deosebirea că, de data aceasta, marcatorii au fost alţii şi ambele goluri s-au marcat în prima repriză.
Eni a deschis scorul pentru Dunărea Galaţi în minutul 21, iar Bosoi a egalat în minutul 37 după o lovitură de colţ.
În partea a doua, brăilenii şi-au creat numeroase situaţii, însă nu au mai reuşit să înscrie şi să încline soarta partidei în favoarea lor. Astăzi de la ora 12.00, CF Brăila şi Dunărea Galaţi s-au întâlnit într-o partidă amicală pe stadionul Chimia şi, la fel ca şi în disputa de săptămâna trecută de la Galaţi, jocul s-a încheiat la egalitate, 1-1.
De fapt şi scenariul a fost ca în amicalul din oraşul vecin, cu deosebirea că, de data aceasta, marcatorii au fost alţii şi ambele goluri s-au marcat în prima repriză.
Eni a deschis scorul pentru Dunărea Galaţi în minutul 21, iar Bosoi a egalat în minutul 37 după o lovitură de colţ.
În partea a doua, brăilenii şi-au creat numeroase situaţii, însă nu au mai reuşit să înscrie şi să încline soarta partidei în favoarea lor.