Pentru cei care simt nevoia să se relaxeze şi să scape de stres măcar pentru câteva zile, o minivacanţă de primăvară este o soluţie bună. Dacă doriţi să vă relaxaţi şi nu mai puteţi aştepta până la concediul din vară, Curierul Naţional vă propune câteva destinaţii foarte frumoase de vizitat în perioada primăverii.
Paris
Dacă aveţi câteva zile libere, puteţi alege să le petreceţi în capitala Franţei, care este un oraş foarte frumos de vizitat în orice anotimp, dar are un farmec şi mai aparte primăvara. Agenţiile de turism pun la vânzare, în această perioadă, pachete de vacanţă pentru 3-4 zile, către această destinaţie.
Dacă alegeţi să călătoriţi în Paris, veţi avea ocazia să vizitaţi cele mai importante obiective ale "oraşului-lumină": Turnul Eiffel, Trocadero, Domul Invalizilor, Muzeul Luvru, Catedrala Notre Dame, Primăria, Opera Garnier, Place de la Concorde, Arcul de Triumf, sau vă puteţi plimba pe renumitul Champs Elysées.
Dacă ajungeţi în capitala franceză, trebuie neapărat să savuraţi faimosul mic dejun franţuzesc alcătuit din croissante şi cafea cu lapte, iar apoi vă puteţi plimba pe boemele străduţe ale Cartierului Latin. Aici aveţi prilejul de a admira Panteonul, Sorbona sau Biserica St. Germain du Pres şi, de aici, puteţi trece prin cartierul Montmartre, pentru admirarea frumoasei Biserici Sacre Coeur şi a Pieţei Tertre, prilej de obţinere a unui portret pictat de renumiţii artişti parizieni.
Pentru seară, puteţi opta pentru o croazieră şi o cină pe râul Sena, iar dacă aveţi timp, puteţi face o excursie de o zi pe Valea Loirei, în timpul căreia puteţi vizita castelele Chenonceaux şi Amboise.
Spre exemplu, patru nopţi de cazare în Paris, cu mic dejun inclus, la un hotel de 3 stele şi transport cu avionul costă, în această perioadă, 415 euro. În pachet mai sunt incluse ghidul, un tur panoramic al oraşului, o croa