Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio grătare în faţa blocului! Amenzi drastice pentru cei ce nu respectă legea

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Gata cu micul care sfârâie între blocuri şi cu râurile transformate în chiuvete de către cei ieşiţi la iarbă verde. De marţi, micul va putea sfârâi doar în zone speciale, dotate de primării.

Camera Deputaţilor a aprobat ieri, în lipsa opoziţiei, un proiect de lege care interzice organizarea de picnicuri în alte zone decât cele special amenajate, şi dotate cu facilităţi şi utilităţi în acest sens.

Adoptat cu 155 de voturi pentru şi 10 abţineri, proiectul de lege prevede şi amenzile pentru nerespectarea legii, de la 100 la 5000 de lei.

Proiectul prevede că activitatea de picnic este „orice activitate de recreere desfăşurată în zone de afluenţă publică, consacrate, pe domeniul public sau privat, al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, de una sau mai multe persoane, şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului”.

Potrivit textului, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat, zone care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului este permisă.

Aceste zone vor fi indicate în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor.

Conform aceleiaşi legi, persoanele care vor merge la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei special amenajate, nu vor avea voie să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje.

Aceştia vor trenui să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, să arunce deşeurile doar în locuri special amenjate. Şi focul pentru grătar va trebui să fie aprins tot în locuri special amenajate.

Conform actului normativ, administratorul zonei de picnic este obligat să asigure amenajarea areal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 45 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 56 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 28 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 47 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 47 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°