Trăim epoca ştirilor, a breakingnews-ului. Vom avea minimum 10 televiziuni de ştiri. Digi24, TVH2.0 (noua invenţie Bondrea-Lăzăroiu), Giga, B1, Realitatea, Antena 3, TVRinfo, TRansilvania live (care a început să emită şi naţional, pe dolce, cel puţin), RTV, Money Channel (ştiri predominant economice, dar şi cu buletine “generaliste” de ştiri).
Mihnea Măruţă se întreba pe bună dreptate dacă vor încerca fiecare strategii diferite sau vor da aceleaşi lucruri de cîte 10 ori (bine, unele sînt din start ceva mai nişate), dacă vor rămîne înfipte în breaking news sau vor încerca să atace publicul altfel.
Eu, ca să înţelegem cum am ajuns aici, aş face o ffwd-istorie politico-mediatică. Şi cred că vom vedea că explozia de ştiri ţine cumva şi de explozia de tabloid dintr-o anumită epocă politică.
Prima domnie Ion Iliescu. TVR face legea, e televiziunea unică. Singura pondere e presa scrisă care îşi trăieşte momente de maximă glorie. Jurnaliştii de atunci care apar şi la TV, care au şi vizibilitate maximă sînt încă şi acum la putere mediatică. Mulţi au şi fost răsplătiţi financiar pe măsură de acele vremi. În conţinut, se redescoperă pamfletul politic, atacul la persoană, mitologizarea unor personaje sau investigaţia jurnalistică. Reviste precum 22 sau România Mare se transformă sau în noi grupări de intelectuali-ideologi ai momentului sau de-a dreptul în partide (PRM). Iliescu a fost preşedintele “TVR”. Aveai TVR, aveai tot.
Emil Constantinescu. Începe epoca “telecomanda”. Mai multe televiziuni româneşti (ProTV, Antena 1). TVR pierde din forţă, presa scrisă încă face bani, încă are influenţă. Cîştigă foarte mult teren televiziune prin cablu – opţiunea prin telecomandă devine vitală. ProTV e adînc politizat – pro-Europa, pro-NATO etc. O perioadă de exuberanţă pentru media, pamfletizarea s-a adîncit poate şi datorită guvernelor amatoricesc-dezastruoase. Z