Delegaţia lui Twente a rămas plăcut impresionată de modul în care Steaua şi-a "jucat" rolul de gazdă la partida tur (0-1), iar pe siteul oficial al batavilor a fost postat un filmuleţ (denumit "Trei zile în Bucureşti") care cuprinde toate momentele importante ale excursiei elevilor lui Steve McClaren în România.
După cum se poate vedea pe înregistrarea video, Steaua şi-a întâmpiat adversarul la stadion cu prăjituri, fursecuri şi tarte cu fructe, pe care le-au plasat în vestiarul olandezilor chiar înainte de meci! Gestul de "bun-venit" al românilor nu avea însă să vină cum să vină decât ca un deserviciu pentru stelişti, care au întâlnit pe Arena Naţională un adversar extrem de bine pregătit fizic, căruia zahărul şi glucoza consumată înainte de meci i-a prins de minune!
OLANDEZII, HIPERACTIVI?
Studiile medicale de specialitate relevă o veritabilă controversă în cazul consumatorilor de zahăr, care prezintă stări de hiperactivitate după ce mănâncă dulciuri. Deşi unii medici susţin că zahărul nu are nicio legătură cu hiperactivitatea organismului, aceştia sunt de acord cu existenţa un fenomen numit "sugar rush" (sau "sugar high"), care este marcat de consumarea excesivă a produselor dulci, care conţin multă glucoză. Glucoza este un carbohidrat absolut necesar corpului uman, care, teoretic, asigură un nivel energetic mult îmbunătăţit consumatorului, în cazul utilizării cantităţilor mari.
Vezi foto mai jos!
Delegaţia lui Twente a rămas plăcut impresionată de modul în care Steaua şi-a "jucat" rolul de gazdă la partida tur (0-1), iar pe siteul oficial al batavilor a fost postat un filmuleţ (denumit "Trei zile în Bucureşti") care cuprinde toate momentele importante ale excursiei elevilor lui Steve McClaren în România.
După cum se poate vedea pe înregistrarea video, Steaua şi-a întâmpiat adversarul