Singura baie publică din Bucureşti, Baia Griviţa, va intra în renovări generale pentru următoarele 11 luni. Baia Griviţa a mai fost renovată acum 10 ani, în timpul mandatului de Primar General al lui Traian Băsesecu.
Înfiinţată de Regina Maria şi inaugurată în 1897, Baia Griviţa a apartinut iniţial unor familii de evrei înstăriţi pe nume Abramovici si Harimovici, în prezent ea fiind în custodia Primăriei Bucureşti. Foarte afectată de cutremurul din '77, clădirea a fost închisă în 2000 şi renovată timp de doi ani. Reparaţiile de atunci au vizat în special structura de rezistenţă a clădirii şi aspectul interior. Un acoperis nou, gresia, faianţa, canapelele şi garderobele noi, instalaţiile sanitare, electrice şi termice, curţile exterioare curăţate de gunoaie şi plantate cu gazon au ridicat factura renovării din 2000 la 192.000 de euro.
La zece ani de la repunerea ei în funcţiune, Consiliul General al Municipiului Bucureşti vrea ca amplasamentul din strada Sfinţii Voievozi să intre din nou în reparaţii capitale.
Suma de 697.000 euro alocată acestui proiect va fi folosită pentru schimbarea instalaţiilor sanitare, a ţevilor care conectează clădirea la sistemul public de alimentare cu apă dar şi pentru schimbarea gresiei şi a faianţei din interior.
“Clădirea este considerată un monument cu o valoare istorică incontestabilă. Renovarea acestui edificiu nu va schimba cu nimic aspectul clădirii, elementele de decor vor fi restaurate iar mare parte din banii alocaţi acestei lucrări se vor duce pe îmbunătăţirea condiţiilor din interior. Datorită mediului foarte umed, clădirea se degradează repede. Un sistem de ventilaţie performant ne este absolute necesar” a declarat pentru reporterii “Adevărul” directoarea băii, Florea Nuţa.
200 de clienţi pe zi
Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economi