Şeful Consiliului Judeţean Constanţa se întreabă retoric dacă nu are şi el dreptul la prezumţia de nevinovăţie, ca orice cetăţean
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a scăpat, în primă instanţă, de dosarul în care este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de abuz în serviciu contra intereselor publice. Ieri, magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de judecătoarea Delia Molnar, au decis achitarea lui Nicuşor Constantinescu, în baza articolului 11, punctul 2 litera „a" din Codul de procedură penală, raportat la articolul 10 litera „d". De remarcat că articolul 10 din Codul de procedură penală face referire la cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, iar litera „d" arată că „faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii". Decizia luată ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, a fost trimis în judecată pe data de 18 decembrie 2008, dosarul în care acesta a avut calitatea de inculpat a primit numărul unic 28590/212/2008 şi are ca obiect „abuz în serviciu contra intereselor publice". Ieri, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis achitarea lui Nicuşor Constantinescu. Decizia a aparţinut completului prezidat de judecătoarea Delia Molnar, fost grefier al Tribunalului Timiş. Magistratul în cauză a fost numit la Judecătoria Constanţa în luna martie 2011, după ce a promovat concursul de admitere organizat de Consiliul Superior al Magistraturii. De altfel, decretul de numire în funcţie a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu pe data de 29 martie 2011, Delia Molnar fiind unul dintre cei 61 de judecători numiţi în funcţie la data respectivă. Conform propriilor declaraţii de avere, Delia Molnar nu are acţiuni la nicio societate comerc