Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joacă la Constanţa, dar sunt cu gândul la Satu Mare

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 22 februarie 2012 ·

După „dubla“ de coşmar din optimile Cupei Cupelor, cu Benfica Lisabona, Energia Pandurii Târgu Jiu are parte astăzi, de la ora 18.00, de un nou duel tare, de această dată în Liga Naţională de handbal masculin, cu campioana HCM Constanţa. O superforţă în România, neînvinsă în acest sezon, Constanţa este clar favorită la Târgu Jiu. Nici tehnicianul echipei Energia, Liviu Andrieş, nu-şi pune mari speranţe în acest joc, meciul mult mai important pentru gorjeni fiind cel de duminică, de la Satu Mare. „Ne pare rău pentru rezultatul de la Lisabona, ne cerem scuze pentru evoluţia din partea a doua, a fost într-adevăr un dezastru. Trebuie să ne revenim pentru că viaţa continuă. Trebuie să ne bucurăm de asemenea meciuri precum cele cu Benfica sau Constanţa, pentru că avem numai de învăţat. Să sperăm că vom avea altă atitudine în jocul cu Constanţa şi să ne pregătim pentru ceea ce urmează, şase etape de foc în care trebuie să avem un parcurs bun, să atingem ceea ce ne-am propus. Meciul cu Constanţa e important pentru noi, dar cel mai important e cel de duminică de la Satu Mare“, a spus Liviu Andrieş. Tehnicianul le cere elevilor săi să joace simplu în faţa campioanei, o trupă mai valoroasă decât ultimul adversar, Benfica. „Şi eu, şi ei sperăm că din dubla cu Benfica am învăţat pragmatismul. Nu handbalul nostru visător, înflorit, pe care-l credem noi frumos. Benfica a jucat un handbal simplu, pragmatic, ceea ce se joacă acum în Europa. Cred, totuşi, că într-o dublă cu Benfica, formaţia din Constanţa s-ar califica mai departe, dar ar avea de muncă. Nu ştiu ce şanse avem. Trebuie să trecem peste momentul Benfica, să ne regrupăm pentru că duminică avem un meci capital pentru ceea ce urmează. Trebuie să jucăm şi cu Constanţa, nu ne vom menaja“, a mai spus Andrieş. Deşi unii jucători acuză gripe sau răceli şi o stare de oboseală după drumul la Lisabona, tot lotul va fi apt pentru înt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 45 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 4 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°