La 40 de ani, avea o sănătate de fier. Nu fuma, nu bea cafea, mânca sănătos, dormea la prânz şi dădea semne de îngrăşare.

Activist de rang superior din tinereţe, Nicolae Ceauşescu ştia prea bine că sănătatea „tovarăşilor din conducere" este socotită „afacere de stat". Şi că examenele medicale periodice nu erau un moft, ci o obligaţie.

Din 1952, demnitarii comunişti erau obligaţi să-şi facă analizele de două ori pe an, la Spitalul Elias. Referatul medical, semnat de medicul curant şi contrasemnat de ministrul Sănătăţii, se ataşa dosarului de cadre. Problemele mai mari sau mai mici erau investigate de medici desemnaţi să se ocupe de activiştii superiori. Ca şi ceilalţi colegi din conducere, Ceauşescu şi familia lui se tratau în reţeaua sanitară cu circuit închis, alocată nomenclaturii.

Demnitarii comunişti, roşi de boli

Pizmuiţi de oamenii obişnuiţi pentru traiul regesc, în realitate, demnitarii comunişti trăiau prost. Surprinzătoarea concluzie aparţine unui medic sovietic, adus la Bucureşti în martie 1955, pentru a-i investiga pe înalţii activişti. Observaţiile oaspetelui din URSS au fost consemnate într-un referat al Secţiei Gospodăriei de Partid, de care depindea sectorul îndrituit să vegheze la sănătatea „tovarăşilor". Cu toţii sufereau de maladii cauzate de surmenajul intens şi de „nerespectarea unui minim de condiţii igienico-dietetice". „Tovarăşii" dormeau puţin şi prost, a observat specialistul sovietic. Diagnosticul oficial - „semne de surmenaj, manifestate prin dureri de cap, insomnie şi oboseală".

În afara faptului că nu dormeau, coechipierii lui Ceauşescu din Biroul Politic nici nu se hrăneau sănătos, a mai constatat medicul venit din Uniunea Sovietică. „Tovarăşii nu se alimentează la ore regulate, iar timpul consacrat meselor este absolut insuficient. Aceste două cauze constituie elemente de îmbolnăvire a organ