Jucători de duzină, cei doi au picat probele de joc la echipa de liga secundă, CSM Vâlcea
În această iarnă la Pandurii în Antalya au tot aterizat aşa zis jucători de fotbal. Nişte anonimi au venit să dea probe la o echipă de Liga 1, însă au fost trimişi la plimbare de Petre Grigoraş. Astfel, un italian, un brazilian sau un francez, toţi de prin ligile inferioare nu aveau cum să-ş convingă pe Grig. Acum, în Antalya, oltenii au fost rugaţi să-i testeze şi pe senegalezii Bruno Gomis şi Emmanuel Mbella. Cei doi sunt nişte iluştrii anonimi care au şanse infime de a-l convinge pe Grig să-i păstreze la echipă. Ce jucător de valoare e liber cu o săptămână înainte de încheierea perioadei de transferuri? Cei doi au jucat la echipe care nu spun nimic, aşa că nici valoare nu prea opt să aibă cei doi africani. Cei de la Pandurii greşesc când acceptă să testeze aşa zişi jucători de fotbal. Grig îi acceptă la pregătire, însă cu siguranţă nu se gândeşte să-i şi oprească. La fel este şi în cazul celor doi senegalezi care au picat deja probele de joc susţinute la divizionara B, CSM Rm. Vâlcea. Dacă acolo nu au fost buni, cum să aibă valoare de Pandurii? E o chestiune de câteva antrenamente până Grig îi va trimite acasă.
Vineri la Braşov, sâmbătă acasă cu Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal alături de televiziunile ce au drept de imagine asupra Ligii 1 au stabilit programul primelor două etape din acest an 2012. Astfel, sezonul de primăvară va începe cu etapa a doua a returului, prima având loc în luna decembrie. În rundele 19 şi 20, Pandurii va juca un meci în deplasare şi altul acasă. Oltenii vor deschide sezonul de primăvară, vineri 2 martie într-un joc programat la Braşov contra celor de la FC, meci ce va începe de la ora 18.00. În runda a 20-a, Pandurii va juca acasă, sâmbătă 10 martie de la ora 20.30 contra actualului lider, Dinamo Bucureşti. Meciul de