Negocierile privind salvarea Greciei au fost derulate paralel cu realitatea. Ţara supraîndatorată nu este nicidecum pe drumul către însănătoşire economică.

Rezultatul negocierilor de ieri noapte sunt următoarele: unii au, cel puţin pe hârtie, un control mai mare asupra cheltuielilor elene. Alţii au, cel puţin teoretic, o perspectivă a unor pierderi controlate. Grecii şi europenii au siguranţa că falimentul nu se va instala în martie. Deci, e un rezultat bun? Nu. E doar unul care se înscrie în logica unor negocieri. Dacă procesul durează destul de mult, probabilitatea unei concesii creşte. Şi dacă ignorăm realitatea, orice obiectiv autoimpus este realizabil.

Între timp, avertismentele specialiştilor au fost ignorate în totalitate. Se doreşte creştere economică chiar de anul viitor. Cum s-ar realiza aşa ceva însă e un mister, mai ales că Grecia s-a obligat la austeritate, nu la mecanisme conjuncturale. Ţelurile fixate pentru Atena sunt utopice. Miliardele ar fi mai bine utilizate ca ajutor pentru un nou început după faliment. Iar acordul semnat la Bruxelles ieri dimineaţă nu face altceva decât să consolideze o uniune monetară construită pe speranţă şi pe alimentarea continuă cu miliarde de euro.

Miopia Europei în faţa realităţii fiscale (Washington Post)

Europenii nu au învăţat nimic şi nu au uitat nimic. Liderii politici ţin cu dinţii de nişte aparente soluţii despre care toată lumea ştie că nu au niciun fel de efect.

Europenii cred cu tărie că, dacă austeritatea nu funcţionează, atunci motivul e că nu este suficient de strictă. Circa jumătate din zona Euro este în recesiune sau stagnează. Şi refuzul dogmatic de a face altceva decât politica ce s-a dovedit dezastruoasă ameninţă creşterea economică nu numai în Europa, ci în întreaga lume.

În plus, problemele Europei nu sunt numai de natură fiscală. Mult mai important