Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CARACTER TARE Povestea incredibilă a tinerei care a ajuns studentă la Litere, deşi e în scaun cu rotile şi are o mână inertă

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Povestea Ralucăi Popescu poate începe ca a oricărui adolescent normal. La 21 de ani, este studentă la Facultatea de Litere și își dorește să ajungă un translator bun. Viața ei a fost însă o bătălie dusă în fiecare zi, pentru a se apropia cât mai mult de normalitate.

Drama tinerei a început acum mai bine de 20 de ani, când avea numai trei luni. O boală cruntă a lăsat-o într-un scaun cu rotile pe viață, folosindu-și o singură mână. "Fiica mea suferă de tetraplegie flască. La trei luni s-a îmbolnăvit de meningo-encefalită iar, de atunci, nu își poate folosi numai mâna stângă", ne povestește Valentina Popescu, mama Ralucăi.

GALERIE FOTO: El a dus mesajul persoanelor cu dizabilităţi pe cel mai înalt vulcan din lume, pe bicicletă

De atunci, Raluca nu și-a mai putut folosi picioarele și mâna dreaptă. Dintr-un scaun cu rotile, fata a continuat însă o viață cât se poate de normală. Cea care s-a sacrificat pentru ca micuța să nu aibă de suferit a fost mama ei. "Mama mea este cea care m-a ajutat să ajung până aici și, datorită ei, pot să spun că sunt tot ceea ce sunt astăzi, pentru că ea mi-a fost alături", mărturisește Raluca, mândră. Tânăra a urmat o grădiniță normală, o școală normală iar, în prezent, este studentă în anul al treilea la Facultatea de Litere de la UVT. De mai bine de 15 ani, mama ei a dus-o la școală, a stat alături de ea la ore, a scris în locul ei la crusuri atunci când a obosit și a ajutat-o să ajungă chiar și la ieșirile cu prietenii. Ba mai mult, tânăra povestește că a avut noroc de un colectiv care a susținut-o și la școală.

GALERIE FOTO Proprietara unei mașini distruse de gheață: „Nu am bani să o repar, o dau la dezmembrat!"

"În pauze, când mama nu reușea să stea cu mine, colegii mă ajutau să ajung dintr-o sală în alta. M-am simțit foarte apropiată de ei, mi-am făcut prieteni", povestește aceasta. Pentru că i-a plăcut engle

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

„După 2026, există speranţă”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ilie Bolojan încearcă să-i liniştească pe români: cât va dura perioada dificilă

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°