Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă isterie privind libertatea pe internet

Publicat in Vox Publica, miercuri 22 februarie 2012 ·

Săptămâna asta a apărut în mass media o nouă “amenințare” la adresa libertății virtuale. Noul inamic public este Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) organizație-tratat aflată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite.

ONU încearcă să preia controlul asupra internetului prin intermediul UIT, a scris în Wall Street Journal Robert M. McDowell, membru al Comisiei Federale de Comunicații din Statele Unite. Dacă ONU va reuși să pună mâna pe rețeaua globală virtuală, vom fi aruncați cu toții într-un univers orwellian al cenzurii și al ignoranței, avertizează McDowell: activitatea noastră virtuală va fi îndeaproape monitorizată, vom ajunge să plătim pentru accesarea siteurilor internaționale, iar internetul ar putea fi ciopârțit în mai multe rețele zonale, în condițiile în care unele țări se vor împotrivi UIT. Ați prins ideea: internetul nu trebuie controlat de o structură supranațională, pentru că internetul este un spațiu liber și trebuie să rămână așa.

Ce informații sunt lăsate deoparte

Ce nu spune McDowell este că în prezent internetul este controlat de Statele Unite, prin intermediul ICANN, o organizație privată non-profit aflată sub comanda guvernului SUA. ICANN gestionează la ora actual tot ce înseamnă nume de domenii de nivel superior (precum .com, .org și .net) și IP-uri, iar americanii nu vor să renunțe privilegiul ăsta.

ICANN deține controlul asupra serverelor rădăcină (root servers), care sunt esențiale în traducerea numelor de domenii în adresele IP.

Calculatoarele care alcătuiesc Internetul se găsesc unul pe altul prin intermediul unor numere, fiecare număr (numit adresă IP sau adresă Internet Protocol) aparținând unui anumit dispozitiv aflat în rețea. Întrucât pentru oameni este dificil să rețină liste lungi de numere, sistemul de nume de domenii (DNS) folosește litere în locul numerelor, creând o legătură între o

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 46 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 50 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 29 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°