Un bărbat depistat de poliţiştii constănţeni după ce s-a manifestat violent în trafic şi a agresat doi pietoni a fost reţinut de procurori pentru tentativă la omor calificat.
Poliţiştii constănţeni de la Serviciul Investigaţii Criminale au fost sesizaţi, săptămâna trecută, că pe strada Pelicanului din municipiul Constanţa doi bărbaţi au fost bătuţi cu bestialitate, cu pumnii şi o bâtă de baseball de un tânăr de 25 de ani, B. Neculae. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un conflict spontan izbucnit în trafic.
„Cele două victime, pietoni fiind, au fost pe punctul de a fi lovite cu maşina de către agresor, care se afla la volanul unui autoturism de teren şi care, în urma reproşurilor adresate de părţile vătămate, le-a agresat prin aplicarea de lovituri repetate, mai întâi cu pumnii şi apoi cu o bâtă de baseball pe care o avea în autoturism", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Una dintre victime a formulat plângere penală împotriva suspectului, iar în urma examinării medico-legale s-a stabilit că „prezintă leziuni traumatice - fractură de mandibulă stânga, entorsă genunchi dreapta, imobilizare gipsată - care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, cu suprafaţă mare şi care necesită pentru vindecare 50-55 de zile dacă nu survin complicaţii, fără a-i fi pusă viaţa în primejdie".
Cauza a fost prezentată şi analizată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ocazie cu care s-a concluzionat că faptele comise de suspect astfel cum au fost săvârşite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii l-au identificat pe suspect, în ziua de 20 februarie, într-un apartament din municipiul Constanţa. Acesta a fost reţinut de procurori pentru 24 de zile şi