Acum mai bine de o sută de ani, conducătorii erau obligați să aibă „haine cuviincioase“, viteza maximă era de 15 km/oră, iar șoferii grăbiți și nervoși din traficul actual ar fi trebuit să se supună regulei conform căreia „luptele, întrecerile pe străzile oraşului sunt cu desăvârşire interzise“.

Răsfoirea arhivelor ce aparțin Poliției Rutiere a scos la iveală reglementări care pot părea niște glume pentru conducătorii bucureșteni din ce în ce mai nerăbdători.

În Capitală, primele manifestări ale preocupărilor pentru buna desfăşurare a circulaţiei datează de la începutul anilor 1800, încă din vremea domniei lui Caragea-Vodă. Domnitorul, adresându-se Vel-Spătarului, îi ordona acestuia să interzică circulaţia căruţelor care transportau lemne, fân şi cherestea pe uliţele din preajma Podului Mogoşoaiei, toamna, când începeau ploile şi noroaiele, indicându-se rute ocolitoare.

Măsuri împotriva vizitiilor „netrebnici“

În 1801, domnitorul Alexandru Moruzi a cerut Vel-Spătarului să ia măsuri împotriva vizitiilor „netrebnici“ care circulau cu viteză, stricau podurile (pavajul cu butuci din lemn cu care erau acoperite unele drumuri) şi nu se sfiau a „sacatefsi“ (a lovi) oamenii. Domnitorul a ordonat ca acei surugii care vor produce pagube să fie trimişi şi la ocnă.

Primul regulament rutier din România a fost elaborat în 1859 și s-a intitulat „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti“. Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii ale birjarilor care nu aveau voie să circule decât la pas, trebuia să aibă grijă să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurile strâmte.

„Birjarii prinși beți, se vor aresta“

Acest act experimental rămâne în vigoare timp de nouă ani, adică până în 1868, când Consiliul Comunal al Capitalei a votat, la 9 aprilie, un „Regulament pentru trăsuril