Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul istoric al Petrom vine de la pompă

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Profitul-record de 887 de milioane de euro din 2011 a venit, în principal, din creşterea cotaţiilor ţiţeiului, invocată ca motiv pentru majorările succesive de preţuri ale carburanţilor.

Datele financiar-contabile prezentate ieri de conducerea Petrom arată că în 2011 compania petrolieră a realizat performanţe fără precedent, cu vânzări totale de 22,6 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro) şi un profit net de 3,7 miliarde de lei (887 de milioane de euro). Profitul din 2011 are o creştere de peste 70% faţă de cel realizat în 2010.

De unde au venit aceste performanţe? Pe de-o parte, din creşterea cotaţiilor la ţiţeiul extras, iar de cealaltă parte din scumpirea benzinei, motorinei şi a celorlalte produse finite vândute de-a lungul anului trecut. Alte componente ale bilanţului contabil au avut un aport nesemnificativ la obţinerea acestor performanţe, dar interesant este că „politicile financiar-contabile aplicate la Petrom arată o preocupare extrem de intensă pentru mărirea sumelor, în condiţiile în care valoarea activelor circulante a scăzut cu aproximativ 15%, iar numerarul s-a redus practic la jumătate", potrivit interpretărilor bilanţului realizate pentru „Adevărul" de companiile de analiză financiară.

Un record pe seama şoferilor

Altfel spus, administratorii Petrom au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-şi optimiza cifrele reprezentând profitul, chiar dacă şi condiţiile obiective de piaţă (creşterea preţurilor la ţiţei şi, concomitent, la carburanţi) au fost, oricum, mai mult decât favorabile. Aşa s-a ajuns la un record din punctul de vedere strict contabil al profitului Petrom, dar să nu uităm că pentru şoferi scumpirea benzinei a fost coşmarul anului 2011. Preţul mediu al acestui carburant a crescut continuu, de la 4 lei/litru în ultima parte a anului 2010 la aproape 6 lei/litru în prezent.

3,7 miliarde de lei est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban îl atacă pe George Simion: Maghiarii din Transilvania fac bine că refuză colaborarea cu „dușmanii comunității maghiare”

Mediafax acum 32 minute
Afirmația a fost făcută într-un interviu video publicat sâmbătă de portalul Krónika Online, în contextul unei întrebări referitoare la George Simion, liderul AUR. Viktor Orban: comunitatea maghiară din Transilvania știe cine îi sunt dușmanii Viktor

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°