Există ideea că ieşirea Greciei din zona euro ar fi o soluţie la criza datoriilor suverane, dar numai cine nu a trăit într-o economie cu devalorizare de peste 100% pe an poate gândi că este viabilă.

În general, este complicat şi de trecut de la o monedă slabă la una tare, dar înapoi? Cine va dori să aibă în buzunare drahme care îşi pierd valoarea de la o lună la alta cu 10%? Nimeni. Toţi vor fugi de o monedă readusă cu forţa în buzunare.

Iar presa elenă simte că acesta este cel mai mare pericol.

"Dacă vrem să ne găsim calea mai departe, să ne uităm în buzunare: fiecare monedă euro reprezintă ceea ce are mai bun fiecare ţară, ceea ce oferă în termeni de economie şi cultură. Toţi avem ceva de dat, ceva de câştigat. Astăzi şi mâine", scria ieri un jurnalist grec, Nikos Konstandaras, într-un editorial pe ekathimerini.com.

O renunţare forţată la euro va însemna curs de schimb controlat şi controale la frontieră pentru ca valuta forte să nu iasă din ţară. Renunţarea la liberalizarea contului curent va determina renunţarea la liberalizarea comerţului.

Este greu de crezut că odată ieşită din zona euro ţara va rămâne în acordul de liber-schimb din Europa, adică în Uniunea Europeană. "Vom fi un Egipt sau un Liban al Europei", se tem comentatorii greci.

Spaima grecilor că vor rămâne fără euro arată ce tensiune se ascunde în monedă la ţările periferice. Când vinzi portocale contra BMW-uri sau grâu, cum este cazul României, este o iluzie să crezi că poţi avea un curs de schimb stabil.

România a avut în 2005-2008 un dezechilibru extern mai mare decât Grecia, iar doparea cursului s-a făcut cu credite externe. Din 2008 încoace, rezervele băncii centrale injectate cu bani de la FMI susţin pojghiţa cursului.

Este curios cât de puţin se vorbeşte despre fundamentele economice în toată această criză a datoriilor publice şi se tratează do