Până şi agenţia Reuters avansează ipoteza că, la Bucureşti, prin schimbarea lui Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu (e adevărat, o numire total neaşteptată), se încearcă repetarea scenariului Putin din Rusia.
Pe hârtie, mişcarea pare deşteaptă şi cu şanse de succes. Miza, scrie agenţia de ştiri, o reprezintă alegerile prezidenţiale de peste doi ani, când actualul premier va candida pentru funcţia de la Cotroceni.
Calculul este simplist, fiindcă bătălia pentru acapararea puterii în următorii ani se va da acum, la alegerile locale şi parlamentare. Tabăra învingătoare în aceste alegeri va lua o opţiune decisivă în câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2014. Puţin probabil că un Răzvan Ungureanu, chiar şi din postura de lider al PDL, va mai avea vreo şansă în alegerile organizate la finalul mandatului actualului preşedinte.
Fapt pe care îl ştie atât Băsescu, cât şi Ungureanu, iar ipoteza lor de lucru urmăreşte să bareze USL-ul în încercarea de a ajunge la guvernare. De aici şi uriaşa mobilizare de forţe în bătălia electorală care deja a început.
Acum trei zile, un surprinzător sondaj îl prezenta pe Ungureanu drept omul politic cu cea mai mare cotă de încredere din partea populaţiei, după numai opt zile de mandat, peste cota liderilor USL. O constatare cusută cu aţă albă, însă ea se înscrie în operaţiunea de inducere a opiniei că Ungureanu reprezintă altceva faţă de politicienii din PDL şi USL, o alternativă care propune un nou mod de a face politică.
Primele măsuri luate de noul premier (şefi de agenţii demişi fără drept de apel, măsuri împotriva evaziunii fiscale, convingerea faimoşilor "băieţi deştepţi" de a accepta preţuri mai mici la energie) au darul de a impune opinei publice portretul unui lider care nu pierde timpul. Această construcţie imagologică este în plină desfăşurare şi sunt de aşteptat şi alte acţiuni spectaculoase.
Simultan