Alte două persoane implicate în acelaşi dosar au primit mandate de arestare preventivă din partea judecătorilor ieşenilor.
Cosmos Tănase a fost adus, marţi după-amiază, la Tribunalul din Iaşi, alături de alte două persoane, Costel Puia şi Costel Cozma. Marius Striblea, avocatul lui Cosmos Tănase, a susţinut nevinovăţia clientului său, invocând faptul că la percheziţia făcută la domiciliul lui Cosmos Tănase, dar şi asupra maşinii acestuia nu au fost descoperite droguri.
După câteva ore de audieri, judecătorii Tribunalului Iaşi au emis mandate de arestare pentru toate cele trei persoane cercetate în dosar. Avocaţii au anunţat că vor formula recurs împotriva deciziei instanţei.
Cosmos Tănase, cunoscut şi sub numele de "Prinţul ţiganilor", a fost reţinut luni seară de către procurorii DIICOT Iaşi, el fiind acuzat de trafic de droguri de mare risc. Iniţial, interlopul ieşean a fost adus la sediul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Iaşi, după care a fost dus la audieri la sediul DIICOT, unde i s-a emis ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore. În faţa sediului IJP Iaşi s-au adunat zeci de cunoscuţi ai interlopului ieşean, o parte dintre aceştia ameninţându-i pe jurnaliştii prezenţi.
Conform anchetatorilor, în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, Cosmos Tănase a organizat şi finanţat transportul pe cale aeriană a 1,6 kilograme cocaină, pe ruta Spania (Barcelona) - România (Iaşi). Drogurile de mare risc erau depozitate la locuinţele inculpaţilor Puia Costel şi Cozma Costel şi ulterior comercializate de către membrii grupării pe raza municipiului Iaşi, la preţul de 80 de euro/doza.
Luni, Puia Costel şi Cozma Costel au fost depistaţi în flagrant delict, în autoturismul cu care se deplasau fiind identificată şi ridicată cantitatea de aproximativ 1,3 kilograme de cocaină. Valoarea drogurilor este de aproximativ 130.000 de euro.
Cos