În liniştea încăperii mari se aude doar zgomotul bormaşinii. Pe o masă lungă sunt aşezate câteva containere din plastic. Unul este destinat firelor din cupru, altul şuruburilor şi tot aşa, până ce fiecare bucăţică dintr-un ansamblu îşi găseşte locul, odată dezmembrat. Lui Gheorghiţă, la început, toată munca de reciclare i-a părut a fi mai mult o curiozitate decât o responsabilitate.
După 58 de zile petrecute în arest, din cauza năravurilor proaste, a trebuit să se dezveţe şi de furat maşini şi de spart locuinţe. A zis bogdaproste când a auzit sentinţa judecătorului pentru „furt calificat pe timp de noapte cu litera i”: suspendare sub supraveghere cu 150 de zile de muncă în folosul comunităţii. S-a gândit el că poate scăpa şi de pedeapsa asta, „că pe la primării o zi faci treabă, 10 stai”, dar odată ajuns la Atelierul de muncă în folosul comunităţii, a văzut că lucrul le este supravegheat, că cele 4 ore pe zi sau maxim 7, cât prevede legea, nu se transformă niciodată în mai puţin. „Nu o să mai fur. La penitenciarul Jilava, când luam apă de la robinet, ziceai că vine direct din baltă, cu viermi în ea. Am fost şi taximetrist, în Germania am lucrat cu materiale din ghips. Aş vrea să îmi fac firma mea”, spune tânărul de 27 de ani, cu numai 5 clase la activ, mulţumit că în felul acesta a scăpat de cel puţin 3 ani de închisoare.
Asemenea lui, încă 4 persoane certate cu legea au fost obligate de judecător să muncească în atelierul din Bucureşti, deschis în decembrie. „Magistraţii ştiu că munca asta poate aduce beneficii societăţii şi de obicei dau maximum 250 de ore de efectuat. Prea multe i-ar speria pe cei sancţionaţi. Am observat că în Braşov, de exemplu, judecatorii îşi îndreaptă foarte des privirea către atelierul înfiinţat acolo în 2009 şi recurg cu încredere la efectuarea de ore de muncă în folosul comunităţii.
Dacă la
