Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adele și Ed Sheera, câte două trofee la Brit Awards | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 februarie 2012 ·

Cei doi au fost marii câştigători la gala Brit Awards, premiile muzicii pop din Marea Britanie, care au avut loc marți seară, obţinând fiecare câte două trofee, relatează conform Agerpres. Sursa: REUTERS

Adele a câştigat premiile pentru cel mai bun album solo al anului, “21”, şi cea mai bună artistă solo din Marea Britanie. Albumul divei londoneze a obţinut săptămâna trecută şase premii Grammy, fiind vândut numai în SUA în peste 6 milioane de copii. “A fost un an uluitor”, a spus Adele la primirea premiului pentru cea mai bună artistă de la Kylie Minogue.

Ed Sheeran, cu mare succes în rândul adolescenţilor, a obţinut două trofee, printre care şi pentru cel mai bun artist solo, în cadrul unei ceremonii pline de energie care a avut loc la Londra şi care a inclus şi momente de omagiere a divelor dispărute Whitney Houston şi Amy Winehouse.

Iată lista principalilor câştigători: Cel mai bun artist solo britanic: Ed SheeranCea mai bună artistă solo britanică: AdeleCea mai importantă descoperire: Ed SheeranCea mai bună trupă britanică: ColdplayCel mai bun single britanic: One Direction –“What Makes You Beautiful”Cel mai bun album britanic al anului: Adele “21”Cel mai bun artist solo internaţional: Bruno MarsCea mai bun artistă solo internaţională: RihannaCea mai bună trupă internaţională: Foo FightersCea mai importantă descoperire internaţională: Lana Del Rey.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 43 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 33 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 37 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 41 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 29 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 49 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°