Juriul urma să anunțe notele școlilor de samba care au defilat zilele acestea la Sao Paolo, când un bărbat a trecut de bodyguarzi, a luat din mâna organizatorilor plicurile și le-a rupt, după care a fugit.
Potrivit televiziunii braziliene Globo, bărbatul este un fan înfocat al școlii de samba Imperio de Casa Verde, care n-ar fi ocupat un loc fruntaș în clasamentul din acest an, după cum au declarat organizatorii. Ulterior, acesta a fost reținut de poliție.
Potrivit presei locale, după ce bărbatul a trecut de securitate, alții i-au exemplul dărâmând mese și trofee. Poliția braziliană a încercat să stăpânească mulțimea, dar lucrurile au scăpat de sub control: mai multe decoruri folosite de școlile de samba în paradele de vineri și sâmbătă au fost incendiate. Până la urmă, autoritățile au reușit să restabilească ordinea.
Potrivit site-ului brazilian de știri G1, școala de samba care trebuia să fie anunțată câștigătoare înainte de incident, Mocidade Alegre, a fost desemnată campioana concursului.
Un număr de 14 şcoli de samba au defilat pe care alegorice vineri şi sâmbătă noaptea pentru a-şi disputa prestigiosul titlu de ”campioană a carnavalului” de la Sao Paolo. Acest concurs este urmărit în Brazilia cu aceeaşi ardoare ca marile meciuri de fotbal.
Carnavalul de la Sao Paolo este o tradiție bine păstrată în Brazilia. Evenimentul adună anual peste cinci milioane de persoane, dintre care aproape un milion sunt turiști.